Sunt momente când visez să locuiesc într-un hotel. Nu pentru totdeauna. Pentru câteva zile sau săptămâni. Într-un hotel cu tavane înalte și ferestre la fel. Ferestre cu draperii grele din catifea într-o nuanță de ceai de mușețel.
Aș fuma pe ascuns, învelită în perdele, și aș colecționa mucurile într-un săculeț din matase bleumarin.
Aș coborî noaptea târziu în bar, desculță, îmbracată în halatul cu inițialele hotelului, cu părul prins în prosop și aș comanda o sticlă de Șampanie pe care aș bea-o încet, în timp ce barmanul mi-ar spune povestea lui, așa cum fac mulți dintre oameni în prezența mea. Până la sfârșitul șederii i-aș cunoaște angoasele, i-aș intui visele, aș trăi cu sentimentul ca o voi fi cunoscut deja pe cea care îi sifonează așternuturile.
Aș termina sticla și aș lua-o cu mine pentru ca în dimineața următoare să pun în ea o altă garoafă albă.
Aș lenevi îîn pat până târziu,ca în fiecare dimineață, ascunsă printre perne, cărți și cești goale de cafea, și bomboane de ciocolată cu vișină, cumpărate de la Capșa.
Aș mânca in fiecare zi doar la prânz, în restaurantul hotelului. La aceeași masă, același lucru. O salată mare de crudități, cu maioneză și multă lămâie.
Aș ieși după prânz să fumez pe o bancă în parcul din apropiere. Aș număra porumbeii și m-aș întoarce agale înapoi.
Aș scrie scrisori celor pe care am apucat să îi cunosc prea puțin sau celor cărora nu am reușit sa le spun tot ce aveam de spus. Le-aș expedia in plicuri de hartie albă cu chenar albastru.
ZBOR 