irina marinescu

…my world as it is…

The Departure

așteptam cuminte în aeroport. ușor pierdută, amețită de forfota din jurul meu, încercând să mă feresc de trolley-urile târâte în viteză, pe care, de altfel, nu am reușit să le evit întru cu totul.

după câteva accidente minore, și alte câteva mișcări bruște, undeva, între toate zgomotele și vocile, disting una de o candoare aparte : “da iubita mea! sunt aici! te aștept  ”

încep brusc să țes povestea din jurul vocii. îmi este clar că o iubește, așa cum îmi este clar că i-a fost dor de ea, deși, după calmul tonului lui, ea nu lipsit prea mult.

mă gândesc la sutele și miile de povești care încep, se termină sau se întrerup în aeroporturi . la despărțiri, la revederi, la toate emoțiile, florile, gesturile, vocile dintr-o zi obișnuită, dintr-un aeroport sau o gară.

nu ne învață nimeni să iubim, dar oare învățam să ne fie dor?

dacă am putea să alegem unde ne-am opri?

am alege doar să iubim, dar am exclude dorul? am inventa, dacă ar fi posibil, un dispozitiv cu care să oprim sentimentul ăsta? ce am alege oare dacă am putea?

îmi amintesc de toate momentele în care mi-a fost dor, în care am visat cu ochii deschiși, în care am numărat secundele, minutele, orele. în care am derulat în mintea mea momentul revederii, în care am îndosariat toate amintirile, în care am tânjit după un anumit moment.

dorul se confundă cu durerea. de foarte multe ori.

te mănâncă pe dinăuntru, te arde, te ține treaz și te face să te pierzi, dar în același timp te face mai conștient de ceea ce simți, te ține viu, te reanimează.

nu reușesc să mă decid… tind însă să cred că n-aș schimba nimic!

thedeparture

pentru că oricât de grele ar fi despărțirile, fară ele n-ar mai exista vibrațiile și bătăile repetate ale unei inimi, care se liniștește doar atunci când își încheie căutarea. pentru că fără despărțiri am uita să prețuim, am uita că iubim, am uita de începuturi, am deveni inconștienți, imuni…am fi pierduți.

L’eclair au chocolat

zilele cu ploaie îmi stârnesc întotdeauna cele mai nebănuite și mai nepotrivite pofte, apucături și stări.

nu simt nevoia să dorm, însă aș putea consuma nestingherită batoane întregi de ciocolată amară, sau eclere cu ciocolată. aș putea de asemenea să ma lansez in sesiuni interminabile de shopping, însă cea mai la îndemâna si mai puțin “dureroasă” opțiune constă în alcătuirea unui wishlist virtual.

satchoc

1. Vince Elise Espadrille Flat Sandals

2. A.P.C. Bracelet Arielle

3. Dries Van Noten Sunglasses

4. A.P.C Andrea Bag

5. L’eclair au chocolat

Saturday “morning”

ador să nu mă grăbesc. să mi se pară că trebuie să fac ceva, pentru ca mai apoi să îmi amintesc că este sâmbătă, că pot să dizertez, că pot să îmi beau cafeaua ore în șir, să-mi las mintea să zboare în voie și să își facă de cap, fără să trebuiască să o aduc înapoi. că mă pot conversa cu mine însămi, că îmi pot face “curățenie și liniște în dulap”.

m-am trezit în minte cu o întrebare, care mă irită teribil :”ce te inspiră?”

nu știu de ce cu asta și nu cu alta. știu doar că mă irită din ce în ce mai tare. că o găsesc la fel de stupidă ca și pe cea cu “cum a început totul?”.

satm

mă inspiră viața, și sunt inspirată pentru că în general sunt foarte atentă. sunt atentă la tot ce mișcă în jurul meu, sunt atentă la oameni și la emoțiile lor, la felul în care li se schimbă fizionomiile în funcție de stare, la gesturile lor banale sau nu.

mă inspiră felul în care fumează C, la felul în care merge de parcă ar pluti.

mă inspiră mâinile frumoase și oamenii care te privesc în ochi atunci când îți vorbesc, indiferent de ce ți-ar povesti.

mă inspiră grația nativă a unor femei, pe care nimeni nu le-a învățat să fie altfel.

mă inspiră candoarea cu care se oblojesc păsările pe sub streșini, muzica italiană, compozițiile pe care le produce uneori dezordinea, zgomotul valurilor, bărcile de lemn, mirosul de Azzaro, brichetele Dupont, desenele lui L, cântecul pescărușilor la început de primăvară.

mă inspiră lucrurile mărunte, firescul sau spontaneitatea vreunei zile banale.

pentru că am ales să iubesc, pentru că am ales să caut frumosul și să ignor urâțenia sau răutatea. pentru că am învățat să apreciez tot ce e viu și să primesc atunci când mi se dăruiește, pentru ca mai apoi să dăruiesc mai departe.

de acolo începe totul. pentru noi toți. și de acolo ține doar de noi. de felul în care alegem să privim viața, lucrurile mici sau pe cei din jurul nostru.

Saturday #Fav

Mick Jagger

img-mick-jagger-_172429544071

Photo by James P. Smallwitt, Interview

Friday

azi nu îmi place cum îmi stă părul, și cred că îmi lipsește umorul.

nu găsesc nimic special la ziua asta, așa cum n-am găsit nici anul trecut, și nici acum doi ani. cu siguranță nu mai am vârsta la care 1 Mai să schimbe ceva în rutina mea, să mă facă să tresar ori să visez.

ca în multe alte zile de vineri, mi-ar plăcea să am un motiv aparte pentru un ceva anume.

exact așa…oricât de abstract, sau fără sens ar putea suna.

aș spune că sunt melancolică, poate puțin tristă…

metmuseum

(Philip Henry Delamotte (British, 1821–1889)

aș spune că e una dintre zilele alea când aș putea să beau singură o sticlă de Prosecco, undeva pe un ponton de lemn. una dintre zilele în care aș putea să am zeci sau sute de conversații interioare, în care aș fi purtat toată ziua un chimono din mătase, și aș fi umblat desculță.

una dintre zilele în care mi-ar fi plăcut să ascult doar Mina, în care mi-ar fi plăcut să citesc pe un șezlong pe malul unui lac, în care mi-e dor de tata, de mirosul asfaltului încins, de liceu.

mi-e dor de pretexte, de curajul de a spune orice îmi trece prin cap, de naivitate, de gălăgia unor Duminici pe verandă, de vară, de înghețata de vișine cu ace, de toți anii în care n-am știut ce înseamnă să fii om mare.

les filles

m

sweet “16”

încă de la primul semn de primăvară, am început să dezbat în profunzime opțiunile pe care le-aș avea acum, dacă m-aș putea întoarce la vârsta de șaisprezece ani. ce opțiuni aș avea să mă țin departe de turmă, să îmi păstrez identitatea într-o generație în care noțiunea de “identitate” este una extrem de vagă, și definită în principiu de turma din care faci parte.

nu mi-a fost ușor, dar am reușit să îmi aduc aminte despre felul în care simțeam atunci, despre viziunea mea de atunci aspura vieții, despre cum vedeam lucrurile.

cu mintea de acum la vârsta de atunci, aș face cam așa :

– nu m-aș machia deloc și mi-aș mușca buzele în fiecare dimineață, fără ca cineva să mă observe

– aș bea doar apă minerală

– aș fuma în stația de troleibuz, cu dezinvoltura obrznică a cuiva care nu se teme că ar putea fi prins

– mi-aș tunde părul cu foarfeca pentru hârtie … așa, ca și acum

– m-aș bucura de lipsa responsabilității, și aș împinge totul la extrem

– aș face bungee jumping

– aș telefona de pe fix

– aș scrie scrisori de mână și le-aș trimite anonim

– aș asculta Etta James

– aș purta rochii albe din poplin și espadrile

aș fi eu. mai presus de tot. mai presus de modă sau curente, mai presus de ceilalți sau de gura lumii.

1f0a63a24aef6a8efdce768165fffc81

(Liv Tyler by Lara Rossignol / 1995)

L O V E

am decis să mă întorc, dar nu mi-am propus nimic anume. nici un dealine. fără presiuni sau așteptări.

până azi…o zi de Luni, urâtă ca dracu, când primesc un imbold – mă “delectez” cu un text care face referire la persoanele gay.

îmi aduc brusc aminte despre discuția cu L, și despre toți prietenii mei gay. despre educația pe care am primit-o eu referitor la subiectul ăsta – adică, nici una.

cred că ne naștem gay or straight, așa cum ne naștem cu un minim dram de bun simț sau fară.

bunica m-a învățat să salut politicos pe oricine, să întreb dacă pot sau nu să pun mâna pe ceva, să nu arăt cu degetul.

însă nu mi-a povestit niciodată cum e cu orientarea sexuală. nu m-a pregătit și nu m-a instruit, dar a reușit cu siguranță să mă iubească suficient, și să îmi insufle suficientă generozitate. îmi este greu să îmi explic altfel atitudinea mea vis-a-vis de lume și de viață.

2633e0b585b1079701c506ccd968add0

(Federico Garcia Lorca)

nu alegem pe cine sau ce să iubim. putem alege cum.

asta i-am răspuns lui L în ziua în care m-a întrebat ce înseamnă cuvântul “homosexual”.

asta le-am răspuns acelora care m-au întrebat ce aș face dacă L ne-ar spune într-o bună zi că este gay.

copilul meu rămâne copilul meu, indiferent de orientarea sexuală, profesie sau alegeri! datoria mea este să fiu lângă el, să îl sprijin și să îl ajut să își găsească fericirea, să îl fac să simtă că indiferent unde, și cum ar fi, suntem alături de el.

orientarea mea sexuală nu mă face perfectă, nu mă face mai bună, nu mă definește. mă definește educația, mă definește mediul în care aleg să trăiesc, cărțile pe care le-am citit sau le citesc, generozitatea mea sau lipsa ei. felul în care iubesc.

e atât de ușor să judeci, să ridici piatra și să arunci, gândindu-te că înscriindu-te în normele acceptate de o societate bolnavă ai dreptul să o faci. că ai dreptul să îi judeci pe cei care nu sunt la fel ca tine.

dreptul la judecată nu l-am dobândit nici unii! pentru că nu suntem perfecți!

avem dreptul să ne facem singuri “curățenie în dulap”. să fim critici cu noi înșine și să ne ajustăm, să învățam ce înseamnă generozitatea sau toleranța în adevăratul sens al cuvântului, pentru noi, nu pentru alții.

iubirea nu are o formă sau culoare aparte. noi o colorăm, sau desenăm, în fel și chip. iubirea nu e croită după un tipar anume, și nu se înscrie în normele vreunei societăți.

este, pur și simplu. apare și dispare oriunde și în orice formă. nu cunoaște limite de nici un fel. nici dintre cele sexuale, nici sociale, contextuale sau de etnie.

există! pur și simplu!

Friday’s Instant

the man who loved to read

man

rezumat

m-am ascuns între papiote și role. m-am simțit obosită uneori, și alteori, copleșită de prea multe gânduri și idei. m-am simțit depășită de viteză, de timp și spațiu.

8ee733b9f27e388c3039e491039e2c80

mi-aș fi dorit să pot dilata secundele, și orele și zilele. mi-aș fi dorit să fiu de două, sau poate chiar de trei ori eu. nu, nu din pricina vreunei doze ascunse de narcisism, ci din dorința de a face mai mult, mai repede, și iar mai mult.

m-am jucat cu ațe, cu ace, creioane și hârtii. m-am jucat de-a oamenii mari, m-am jucat cu visele mele, și nu numai.

aș vrea să am sute de mâini, și să mă mișc atât de repede încât să trec neobservată. să pot să fac ideile să prindă viață într-o secundă, să scriu privind o coală de hârtie, dar la finalul unei zile, îmi amintesc mereu că sunt doar una.

îmi amintesc că am obosit sau că am uitat să dorm, îmi amintesc că sunt om, și că doar L mai crede în eroi înaripați. îl înțeleg perfect atunci când își imaginează că ar putea să zboare, și încep să-i decupez aripi din hârtie.

am și eu nevoie de o pereche de aripi, de o clepsidră care să țină timpul într-o parte, și să-mi dea voie să fac toate lucrurile pe care am nevoie să le fac.

încă mai cred că pot să fac o mie de lucruri în același timp. încă mai cred că pot să alerg pe tocuri mai repede ca vântul, că pot să îmi păcălesc foamea sau somnul, că pot să îmi ascund oboseala sau să îmi amăgesc gândurile.

…și poate uneori lipsesc deși sunt chiar acolo, ascunsă între papiote.

irina marinescu

...my world as it is...

...my world as it is...

deco atelier

...my world as it is...

WordPress.com News

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 164 other followers