azi n-am vreun chef anume…nu sunt deprimată de la vreme, dar nici nu mă inspiră.
nu m-a inspirat niciodată griul ăsta. nu atunci când e legat de vreme. îmi place doar când vorbim de taioare, de jeanși, sau poșete, sau pullovere de cașmir…mă rog. e cumva bizar. pe cât de tare îmi plac nonculorile, în ceea ce privește garderoba mea, pe atât îmi displace când vine vorba de anotimpuri.
nu m-am gândit niciodată la asta. în mod normal ar trebui să-mi placă culoarea galbenă, sau verde, sau, sau culorile în general. îmi place să le văd, nu să le port. mă simt extrem de straniu când sunt îmbrăcată colorat. nici nu știu când s-a întâmplat ultima oară…
cum spuneam, n-am avut chef de nimic anume.
n-am reușit niciodată să mă obișnuiesc cu zilele astea de toamnă. mi se par cumva infinite. mi se par monotone.
am terminat de citit. am terminat cartea lui T. nu mă pot abține în a-mi pune întrebări legate de reacțiile celor care o vor citi. încerc să-mi dau seama cum ar putea să nu-ți placă, sau să nu înțelegi, să nu te atingă. nu știu când a fost ultima dată când am râs atât de mult citind o carte, când am plâns atât, când am înțeles, și ajuns atât de departe dincolo de cuvinte. pe T îl cunosc puțin, prea puțin. nu sunt subiectivă. nu pot să spun că suntem prieteni, dar cartea e excepțională. aș fi preferat de o mie de ori să țin cartea în mână, decât laptopul în brațe, dar asta a fost sigurul defect al cărții, așa că a meritat din plin.
am încercat să-mi pun ochelarii, dar îmi e greu atunci când citesc ore în șir.
ar trebui să mă obișnuiesc să-i port. să nu mai uit. să devină un gest reflex.
nu cred că există altceva mai bun de făcut într-o zi ca asta. nimic mai bun decât o carte bună, un film, sau o prăjitură cu ciocolată.
o sesiune de shopping poate…cu condiția să nu fie în mall…
(Le Bon Marche)
un prânz în familie, și prieteni apropiați.
o partidă de Canastă sau un Monopoli.
ZBOR 