am decis că a venit momentul să mă explic. să răspund aceleiași întrebări pe care mi-o pune toată lumea de când mă știu…
“de ce vrei să fii așa slabă, așa îți place ție ?” sau, desigur, mai există și exclamația ” vaai Doamne, cât ești de slabă !!! ” sau “nu toată lumea trebuie să fie așa slabă că ține !”
ei bine nu, nu toată lumea trebuie să fie slabă, sau “așa slabă ca mine”. nu așa privesc eu lucrurile.
sunt perfect conștientă de influența pe care o are, și a avut-o mereu asupra mea, mediul în care trăiesc și muncesc. la fel de conștientă cum sunt de influența pe care o are asupra mea era în care trăiesc – una în care care oamenii se hrănesc și trăiesc cu și din imagine. avidă, chiar, după ea, până foarte periculos de aproape de limită sacrificiului de sine.
nu îmi mai aduc aminte cu exactitate, când a început să mă preocupe aspectul siluetei, câți ani aveam sau care erau preocupările mele la acel moment. aproximez însă, că s-a întâmplat undeva pe la 14 ani. nimic ieșit din comun.
dar că să nu lungesc prea tare povestea, dincolo de modă, de moment, de preocupări și ocupație, răspunsul meu este mult mai simplu decât pare – mă simt mai bine slabă decât grasă!
ah, da, și acum urmează întrebarea cu subiectul # 2 – “dar ai fost vreodată grasă ?”
nu, n-am fost niciodată grasă. am fost plinuță. da, exact în jurul acelei vârste de care vorbeam mai devreme. și nu, nu-mi plăcea și nici nu mă simțeam confortabil în pielea mea.
e ceva ce ține de alegeri personale, atunci când nu are legătură cu alte lucruri mai grave, care te pot pune în imposibilitatea de a alege.
una bazată pe gust, și atât. nu, nu e cel mai plăcut. uneori devine extrem de obositor să ții cont de cât și ce mănânci, să ai grijă în vacanțe și nu numai. dar între kilograme în plus și eternele mici sacrificii, prefer a două variantă.
n-am judecat pe nimeni vreodată prin prisma greutății, și n-am ales vreodată bazându-mă pe criterii ce țin de aspectul fizic.
eu am fost însă acuzată că aș fi bolnavă, prea slabă, obsedată, nebună chiar. și nu o data ! ei bine, așa să fie!
n-am spus că e simplu, n-am spus că e ușor. e doar o chestiune ce ține de felul în care ești croit, de cum te simți și reușești să te accepți mai bine.
din nefericire sau…, am pus mereu pe primul loc propria-mi percepție asupra mea și niciodată a celorlalți. și când faci parte din această categorie, nimic nu funcționează, pentru că cel mai important este cum te vezi tu pe tine!
firește că există și aspecte benefice în această ecuație, cum ar fi chalenge-ul continuu. motivarea. ambiția. evoluția. o continuă nemulțumire (obositoare) care însă te face să vrei mai mult de la ține, și aici nu vorbesc despre anorexie.
vorbesc strict de o construcție anume, de o tipologie sau alta.
da, îmi este mai ușor să fiu slabă decât să nu îmi pese. îmi este mai ușor să am 4 kg în minus, decât în plus. mi-e mai ușor să mă mișc, să alerg, să respir, să mă îmbrac !
suficient de clar ?!?
așa sper !
ZBOR 
You must be logged in to post a comment.