The Paper Boat

am încetat sa îmi mai proiectez intențiile asupra lumii. le proiectez asupra mea…cotrobăi prin toate ungherele ascunse ale minții mele, care a îndosariat mormane întregi de lucruri.

găsesc acolo vrute si nevrute :

păpuși cu vârfurile părului tocate, bucăți din desene naive, jurnale si oracole neterminate, frânturi din vocile aparent cunoscute ale unor oameni necunoscuți mie cea de acum, cutiuțe de medicamente goale, scrisori, fotografii decolorate.

se amestecă cu toate imaginile unui prezent interpretat cu ochii minții de acum. mă obosesc cândva și încerc să le alung, lăsând loc bătailor de inima, care ma îndruma timid spre altceva. spre lucrurile esențiale după care tânjesc de atâta vreme.

bag mâna în borcanul cu plante și îmi aduc instantaneu aminte de atunci când îmi plimbam degetele prin griș si făină, din simplul motiv ca îmi provocau o senzație de liniște si plăcere tactilă, așa cum îți provoacă blana moale a unui animal.

aș vrea să umblu mai mult desculță, oricât de drage mi-ar fi tocurile. aș vrea să alerg după soare și să mă cuibăresc sub el. și tot desculță aș vrea să dansez la marginea vreunei ape care produce muzică.

PaperBoat

mă îndepărtez de malul ăsta, din ce în ce mai tare. o fac treptat, cu înțelepciunea și răbdarea unui om mare, care știe exact cum să calce apa si când să se încordeze, când să tacă si când să se împotrivească.

aproape că nu-mi vine a crede că omul ăsta mare mă ține lângă el, că în omul ăsta mare mă regăsesc și eu. în mintea mea sunt înca mică, și încă mai păstrez aprinsă lumina atunci când dorm.

are să vină curând ziua în care am să privesc la malul ăsta de pe celălalt, opus lui. când are să mi se pară atât de departe malul ăsta, de care mă îndepărtez acum. când am să mai aud doar muzică, când am să umblu doar desculță, când nimic din mine nu-și va mai dori ceva de aici sau de acum, și nu va exista nici urmă de regret.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s