In The Name of Love

în dimineața asta, când am reușit să mă dezmeticesc și să mă uit în stânga, coborâsei deja.

am început să mă foiesc și să mă gândesc la tine, la noi, la cupluri în general. la unele dintre cele mai longevive pe care le-am întâlnit, la altele, mai puțin longevive dar extrem de pasionale, la ai mei, la tot ce ține doi oameni împreună și la toate metamorfozele pe care le suferă, în timp, iubirea dintre doi.

mi-au venit în minte sute de amintiri și frânturi de imagini, mi-am amintit cum se simt fluturii din stomac, și cât de mult tânjim de multe ori după acel început. atunci când scârțâie, când ne certăm, în momentele cele mai grele, atunci când unul e înșelat sau înșeală.

am încercat să fiu sinceră cu mine până la capăt … nu, fluturii nu sunt iubire. sunt chimie. sunt semnale care te fac să devii atent, să dai o șansă unui ceva, care te lasă să-ți imaginezi ce vrei despre mai târziu sau despre cel de lângă tine.

cu iubirea e altă poveste. e mult mai complexă și implică mult mai multe . ar putea chiar să pară ceva aproape de indezirabil.

e ca și când nu omizile s-ar transforma în fluturi, ci invers. așa e și cu fluturii de la început.în timp, ei se transformă într-o omidă. una singură.

știu că are să ți se pară de căcat ce spun, dar nu e.

omizile nu sunt fluturi, dar sunt departe de a fi urâte. nu-ți iau ochii, nu zboară și nu sunt colorate, dar au picioare multe pe pământ.

fluturii ăia de la început sa transformă, sau nu…atunci când se transformă însă, încep să “omidească”.

da, știu că ai să spui că e foarte de căcat ce spun. că ele sunt un fel de larve, că mănâncă tot…dar îți scapă ceva…ele fac coconul din care iese fluturele.

aici vroiam să ajung.

iubirea e un cocon, în care sunt prinse sute de lucruri. coconul e un lucru foarte prețios. el nu poate exista fără omide, fără strădania lor de a-l construi.

așa e în mintea mea și cu iubirea.

știi că ai ajuns să iubești doar atunci când ajungi să înțelegi, să înveți să ai răbdare, tact, să știi cum să taci și când e momentul să îi spargi capul. când ajungi să îi cunoști defectele și să-ți ceri iertare pentru ale tale, când te trezești că îl aperi când știi că a greșit ca dracu, când îl protejezi, când stai neclintit atunci când e bolnav și nu mai arată nici a zmeu, nici a zână. când e greu tare și nimic din jur nu mai pare a fi “wonderland”, dar tu rămâi pe poziție și te consolezi cu gândul că la sfârșitul zilei sunteți împreună.

când îi întinzi șosetele ca și când ai culege lalele albe, când îl mângâi tandru, în timp ce îi curg mucii în supa pe care i-ai gătit-o ca și când făceai choux a la creme.

acum înțelegi ce vreau să zic?

azi de dimineață mă gândeam că iubesc. chiar dacă fac supă foarte rar.

destul de tare, cred…  pentru că în toți anii ăștia care au trecut mi-am testat limitele, mi-am depășit frustrări, am făcut cu ușurință lucruri, pe care nu credeam că sunt în stare să le fac. le-am făcut cu o ușurință izbitoare. așa, ca și când le mai făcusem de mii de ori sau dintotdeauna. fără să mi se pară extraordinar, fără să mă gândesc dacă îmi e greu, fără să mă lamentez sau să aștept ceva în schimb.

am făcut-o pentru cocon.

pentru că asta cu iubitul și cu coconul e pe cât de complicat, pe atât de firesc, dar nu se traduce neapărat prin lozinici, cutii de bomboane, și inimioare scrijelite pe pereți.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s