vizita doamnei C

pe Cristina o cunosc de foarte mulți ani…suficient de mulți, încât să mă facă să realizez cât de repede trece timpul.
o văd rar, mai rar decât mi-ar plăcea. ne-am propus de atât de multe ori să ne vedem, și am eșuat lamentabil, deși locuim foarte aproape una de cealaltă.
însă Cristina face parte din categoria aia de oameni, pe care nu trebuie să îi vezi prea des, pentru a ți-i aminti.
are o forță aparte și o privire anume, și îmi dau seama că dacă nu ne-am fi plăcut, ne-am fi situat exact în cealaltă extremă, nicăieri la mijloc.

m-a sunat ieri, în jurul prânzului …

” dai și tu o cafea?”

la nici o oră mai târziu, stătea așezată pe un fotoliu, la mine în showroom. a primit cafeaua de care mă întrebase mai devreme, și am mers în birou să fumăm.

am vorbit despre copii, animale, vecini, rochii, contexte, oameni, culori, nimicuri și lucruri importante, ca și când ne văzusem ultima dată, doar cu o zi înainte.

am privit-o lung, pentru că mă fascinează felul în care gesticulează, și trage din țigară în același timp, în care povestește pe tonuri joase, în care te privește. atât de adânc, încât ai putea fi extrem de ușor intimidat dacă n-ai cunoaște-o. n-am apucat să i spun…

“doamnă, ai fi putut fi o mare actriță !”

Image

n-am apucat să-i spun nici că…

“mi-ai făcut ziua, că a fost una dintre cele mai frumoase vizite neașteptate din ultima vreme, că-mi-ai rămas în minte pentru suficient de multă vreme de acum înainte , că mă inspiră forța ta, și controlul de sine. că ești una dintre acele FEMEI, foarte speciale, de pe lista mea extrem de concentrată!

mulțumesc, Cristina!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s