20/30/40/50 +’s

n-am înțeles niciodată fenomenul local, care afectează pe majoritatea femeilor (mai mult sau mai puțin cunoscute), și pentru că de ceva timp încoace pare să mă preocupe subiectul, mai mult decât în mod obișnuit…

cele de 20 se îmbrăca, machiază, și comportă ca cele de 40. cele de 40+ trƒăiesc, prematur, crize de vârstă inexpliabile, în care ajung să se comporte asemenea unor adolescente înnebunite de hormoni.

cele de 60, nu sunt departe de cele de 40, și tot așa.

nu sunt obtuza, nici conservatoare, ori convențională. cred însă că fiecare vârstă are ritmul și farmecul ei, și că lucrurile astea nu pot fi permutate și interpretate, după bunul plac, sau după ureche.

nu cred că fusta trebuie să se lungească odată cu trecerea anilor, și că părul trebuie să se scurteze tot odată cu asta. însă cred că există niște limite, care redau de fapt, gradul de maturitate, de integritate, siguranță de sine, înțelepciune, și subtilitate.

pentru că o femeie cu vârsta cuprinsă între 30+ – 40/50 (și)+ va fi întotdeauna mai compusă, perversă și sofisticată, decât una de 20, și asta ar trebui s-o facă să aibă cu totul alte arme decât un decolteu prea adânc, sau o fustă minusculă.

toate astea pot suna a convenții, sau reguli, bune de încălcat, dar vârsta interioară nu se reflectă doar în lungimea unei fuste, ci în cu totul alte lucruri, mult mai profunde. așa cum sunt discursul, privirea, gesturile, prezența sau absența exaltării premature…

așa arată, în mintea mea, femeile etalon, pentru fiecare categorie în parte.

@ 20 – 20 +

Image

(Crina Semciuc)

Image

(Ana Ularu / foto : Alex Galmeanu)

@ 30 – 30 +

Image

(Cristina Craciun)

Image

(Roxana Voloseniuc)

Image

(Ioana Isopescu)

@ 40 – 40 +

Image

(Adelina Ivan)

Image

(Ilinca Goia)

@ 50 – 50 +

Image

(Cathrine Deneuve – “Instead, now perhaps we can look at a beautiful woman and know she will be beautiful to the end of her life. She will be different, of course. And yet, like a fine Proustian sentence, she will have gathered time and harvested memory, lived through a million bodily shocks and mental joys and arrived at the perfect embodiment of herself right now. The girl she once was in the summer dress had always known this could happen.” -Andrew O’Hagan / image via The Neo-Trad)

@ 60 – 60 +

Image

(Marina Sturdza / foto : Oltin Dogaru)

Image

(Doina Levintza)

Advertisements

One thought on “20/30/40/50 +’s

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s