the shape of us

aseară am mai rămas cu E, la povești.

cu E sunt de atât de multă vreme, încât se întâmplă rar să ne aducem aminte de unde a început…ea a băut o limonadă. eu, eterna cafea.

am ajuns într-un final să ne întoarcem mult în timp, înainte poate, și de a ne cunoaște. m-am uitat cumva, fără să vreau, înapoi.

mi-am amintit de S, prietena mea cea mai bună din școala generală, de patul ei suspendat, de pianul, pe ale cărui clape m-am gândit într-o bună zi să scriu cu o cariocă, pentru a-mi fi mai ușor să rețin notele. de bunica ei, M, care era mereu dornică să ne facă ceva de mâncare, de P, cățelul în forma unei sticle de Pepsi, de S (fratele ei) și de G, cel mai bun prieten al lui S. mi-am amintit nopțile dormite la ea. pe dl.D, care fuma în sufragerie, și pe dna.D, care fuma și ea, și care avea o candoare aparte.

am realizat că undeva acolo a început traseul meu. atunci am început să înțeleg lucruri, pe care încă n-aș fi vrut să le înțeleg…
să înțeleg că ne construim pe noi înșine, din lucruri pe care nu le controlăm neapărat. că ne alegem familii, altele decât cele în care ne naștem, pentru că într-un moment sau altul, ne potrivim, mai bine, altundeva decât acasă.

m-am uitat la mine, oglindită în ochii lui E.

am redeschis o valiză enormă, plină cu atât de multe lucruri. cu amintiri, mai mult sau mai puțin triste.
mi se pare că au trecut sute de ani, de când mi-am început traseul. am cunoscut atâția oameni. cu unii am rămas, alții au plecat, alții m-au dezamăgit profund. pe alții, probabil, i-am dezamăgit eu. mă atașez de oameni, de cele mai multe ori. îmi place să cred în ei. să cred că se pot autodepăși, că pot fi mai buni, că pot alege. mă inspiră, și-mi trec prin cap sute de lucruri atunci când mă uit la ei, și îmi imaginez scenariile lor de viață.

exact ca atunci când eram foarte mică, și mă întorceam cu L acasă, cu tramvaiul. stăteam cuminte pe scaun, și întotdeauna mă uităm în sus, la blocurile care păreau să nu se termine, decât undeva departe, în nori. încercam să intuiesc formele ascunse după perdele, să-mi imaginez cum arată casele oamenilor, din blocurile pe lângă care trecea tramvaiul 14. îmi făceam zeci de povești, și îmi părea că interiorul acelor apartamente e asemenea unei nesfâriste povești de Crăciun. habar nu am de ce…sau prefer s-o las așa…

Image

(LEGO)

în fine…suntem clădiți asemenea unor forme, din lego. din zeci de piese mici și mari, colorate, sau mai puțin. și întotdeauna mai există loc pentru încă o piesă, și încă una. poți să scoți una, și s-o înlocuiești cu alta. să schimbi cu o aceeași formă, de o altă culoare.

uneori poți chiar, să demontezi toate piesele și să o iei de la 0, schimbând forma, culoarea, dimensiunea. un singur lucru este cert. nu poți șterge niciodată amintirea primei forme, indiferent de imperfecțiunile sau defectele ei.

Advertisements

One thought on “the shape of us

  1. As vrea sa ma pricep si eu la jocul asta de lego…

    Probabil ca “prima forma” despre care spui e cea care ne defineste acolo la baza si de fapt, in ea sta toata povestea noastra, toate experientele, intalnirile, relatiile, legaturile pe care le vom face apoi in viata. Poate ca din cauza asta n-o putem uita.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s