notițe # 5 Oct #

– m-am trezit mai bine decât ieri, sau decât alaltăieri. impropriu spus că m-am trezit. am fost trezită de C, nerăbdător să-și facă rondul de dimineață. aș mai fi dormit. afară era soare mult și îl simțeam împingând prin perdele.

– mi-am făcut cafea, dar nu m-am grăbit în nici un fel să deschid ușa frigiderului, deși nu mai mâncasem de exact 3 zile și jumătate (juice detox).

– mi-am băut cafeaua abia după plimarea lui C. și multă apa + 2 capsule de ceai verde.

– m-am gândit cel puțin o oră la ce aș putea să mănânc, la ce am sau nu am voie. n-am ajuns la nici o concluzie, așa că m-am mulțumit cu încă un pahar cu apă.

– am mâncat mult mai târziu. orez cu legume + o jumătate dintr-o salată Tabule.

– mi-am dat seama că e Octombrie. eram convinsă că încă e Septembrie. m-am uitat în spate, încercând să-mi dau seama când, mai exact, s-a încheiat vara. n-am reușit, și mi-am pus un hanorac, pentru plimbarea din parc.

– e frig tare. corpul meu refuză adaptarea. e prea brusc. în ultimele zile, am băut mai mult ceai decât am băut vreodată.

– îmi fac curaj să socializez, să ies din ascunzătoarea mea perfectă, în care prind formă și culoare visele, speranțele, scenariile. în care nimic nu-mi poate perturba liniștea sau echilibrul. nimic în afară de mine…și asta, uneori.

Image

– m-am întristat din nou realizând cât de răi sunt oamenii, de meschini, de egoiști, de veninoși. nu toți. mulți dintre ei.

– am surprins suficiente momente, fragmente, și frânturi de imagini, care să-mi coloreze ziua, și să mă ducă cu gândul acolo unde îmi place mie.

Advertisements

One thought on “notițe # 5 Oct #

  1. Este absolut superb cum scrii, curat, sincer, deschis, o plăcere să deschid pagina aceasta virtuală în fiecare zi.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s