life’s little pleasures

stând de vorba cu M, stând de vorba cu A, și fiind stârnită de comentarii fără sens, am început să mă gândesc la lucrurile mici din viața mea. la lucrurile mai puțin grandioase, pe care le trăiesc în fiecare zi a vieții mele, care mă hrănesc, mă amuză, mă inspiră, mă fac să zâmbesc sau tresar.

sunt lucruri simple, care nu implică luxul, sau evenimente unice. nu implică nici scene și nici lumini.

mi-am schițat în gând acele nimicuri care îmi transformă anumite momente dintr-o zi obsinuita în amintiri. nimicurile care reușesc să mă bucure de foarte multe ori mai tare decât orice lucru grandios. și primul care mi-a venit în minte a fost mersul la piață, de Duminică. cât de tare mă inspiră tarabele țăranilor, care își întind pe covoare vechi, țesute manual, marfa pentru care te poți târgui.

Image

Image

Image

cât îmi plac femeile care încă mai fac piața în coș de răchită sau într-un trolley cadrilat, și pentru care mersul la piață, de Duminică dimineața, este un ritual. unul care presupune o ținută anume, un coș anume, un ceva anume. pentru că a face piață este un prilej de socializare.

Image

Image

andersen wicker shopping trolley

mi-a venit în minte și gestul de a cumpăra flori. o fac destul de rar, dar iubesc să simt brusc nevoia să-mi cumpăr flori. e un gest pe care îl percep atât de special, și fără conotații aparte. să îmi cumpăr flori fără nici o ocazie anume. s-o fac pur și simplu pentru că îmi plac.

Image

la fel cum mi-a venit în minte senzația pe care mi-o produce un pătrat de ciocolată amăruie cu portocală sau chilli, sau sentimentul pe care îl am în diminețile când mă trezesc cu patul scăldat în soare și mirosul de cafea invadându-mi casa.

Image

cât de tare mă amuz privindu-l pe Sh, sau tratându-l ca pe o ființă vie, când el nu e decât un urs de pluș, cu pijama imprimata și papuci în formă de iepure. câtă candoare îmi oferă imaginea lui răsturnat lângă L, atunci când doarme.

Image

sunt lucruri atât de simple, atât de mici, care însă îmi colorează universul și îl fac unic, care valorează mai mult decât orice pereche de stilettos semnați Christian Louboutain, sau sticlă de Moet.

simplitatea e un lucru extrem de complex. eleganța și gustul nu se educa cu cardul, iar luxul are multe conotații. pentru că ceea ce ești nu are legătură cu ceea ce ai, ci cu felul în care ești… sau cum spunea ea

“€œthe only real elegance în în the mind” (Diana Vreeland)

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s