uite ce cred

m-am gandit la ce mi-ai spus aseara.

stiu ca ai dreptate, si stiu si ce le lipseste. le lipseste forta sa fie altfel decat marea majoritate, le lipseste curajul sa inteleaga mai mult decat li se da, curiozitatea de a explora.

asta e problema unei generatii, pe care am incetat de mult sa mai incerc s-o inteleg. poate ca le lipseste si termenul de comparatie… noi am vazut si altceva, am trait si alte momente, despre care ei stiu doar din povesti.

pentru ei, hotelul Paronamic e doar ruina unui mit opzecist. pentru ei, Rita, Mina, sau Celentano intra in cu totul alt capitol decat al nostru. inteleg ca a fi altfel inseamna a fi desuet, si iesit din context, si asta nu poate fi decat ceva foarte grav.

 

tu stii ce gust aveau vafele, si frappe-ul baut seara la Mimoza, ai vazut marea cu alti ochi. ai citit, pentru ca asta te-a facut sa te teleportezi in alte lumi si sa te transpui. te-ai impiedicat intre picioarele a lor tai in timp ce faceau piruete pe muzica live, pe terasa din Olimp. faci diferenta intre Minune si Norig, ti-ai cumparat bilet la cinematograful Studio, ai mers la matineuri si la teatru, crezi in povesti de dragoste si in povesti, in general. pentru tine Cinecitta e a doua ta natura.

ei insa nu au bagajul tau, si amintiri ca ale tale, care i-ar fi putut face sa iasa din tipare si sa vada lumea cu alti ochi decat cei de acum.

 

asa ar fi inteles ca viata nu se rezuma la a te face praf ca sa uiti ca exista una, ca exista nuante, ca mai exista viata si dupa club, si Facebook. ca cremsnitul este mai bun decat macarons. ar fi inteles multe. punct.

nu, nu le-am inventat scuze. iti spun ce mi-ai spus chiar tu mai de mult. ca suntem prinsi intre doua generatii si ca formam o alta liga, in care ei nu si-ar gasi niciodata locul. pentru ca nu ar intelege nimic din cinele noastre lungi, din ceea ce ne amuza pe noi, n-ar intelege de ce nu ne plac Ugg-urile si cordelutele, de ce bem vin alb in loc de bere, de ce citim carti si nu i-pad-uri, de ce nu ne uitam la televizor, de ce ii toleram pe cei care nu sunt la fel ca noi, de ce, de ce, de ce.

 

incerc sa-ti spun ca noi suntem reminsicentele unei generatii si ca fara sa vrem, am inventat o casta, o lume paralela, pentru a nu ramane suspendati intr-un ceva ireal si atemporal. noi insa ne-am asumat ce si cum suntem.

eu sunt insa fericita sa fac parte din aceasta casta. fericita ca am un loc al meu, al tau, al nostru, in care totul devine posibil cu un singur gest si un exercitiu de imaginatie.